TEATRUL DE PĂPUȘI PRICHINDEL ALBA IULIA

 

 

MISIUNE – A EDUCA PRIN TEATRU

Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia este o instituție publică de spectacole, subordonată Consiliului Județean Alba. Teatrul are ca obiectiv principal producerea și prezentarea de spectacole pentru copii. S-au pus în scenă nenumărate spectacole dând viață basmelor clasice și universale, oferind astfel micilor spectatori posibilitatea de a simți pe viu emoțiile poveștilor. Dincolo de caracterul ludic, premierele teatrului albaiulian sunt impregnate cu un puternic caracter educativ. Lupta dintre bine și rău, element principal al dinamismului firului narativ, naște sentimente, trăiri, senzații și emoții în sufletele privitorului, iar dacă tot acest parcurs e presărat cu povețe, pilde, proverbe și învățături, atunci ele rămân în mintea micului spectator ajutându-l și după ieșirea din sală să se raporteze mai bine la realitate și eventual să găsească soluții optime la problemele specifice vârstei lui. Misiunea noastră este aceea de a educa prin teatru.

 

 

 

COMUNITATE

Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia este o prezență activă în cadrul comunității locale care, dincolo de producerea și prezentarea publică a propriilor spectacole, se implică constant în colaborări, parteneriate și proiecte culturale cu alte instituții și organizații culturale (Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba, Casa de Cultură a Studenților, Casa de Cultură a Sindicatelor, Muzeul Național al Unirii etc.).

 

TRANSPARENȚĂ

Accesând resursele de comunicare moderne, teatrul albaiulian promovează constant și transparent acțiunile sale prin comunicate de presă, conferințe de presă, site propriu (www.teatrulalba.ro), pagină de facebook (www.facebook.com/teatruldepapusi.prichindel), afișe, flyere, roll-up, banner stradal, menținându-se astfel constant în atenția publicului căruia i se adresează.

 

FESTIVAL INTERNAȚIONAL

Începând cu anul 2006, Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia, împreună cu Consiliul Județean Alba, a pus bazele unuia dintre cele mai căutate și apreciate festivaluri de teatru din România, Festivalul Internațional de Teatru POVEȘTI Alba Iulia – www.fitab.ro. Festivalul are un format original și se adresează tuturor categoriilor de vârstă. Cuprinde spectacole pentru copii, tineri și adulți, concerte, ateliere de creație, lansări de carte și CD, expoziții (costume de teatru, foto, caricatură, schițe scenografice), conferințe de presă, discuții tematice etc. Festivalul beneficiază de o publicație proprie pe toată perioada de desfășurare.

Sălile pline de spectatori, sondajele, opiniile și părerile directe ale specialiștilor invitați (regizori, actori, scenografi, critici de teatru) dar și a spectatorilor, solicitările constante ale teatrelor și companiilor din țară și străinătate de a participa în cadrul festivalului, sunt elemente care certifică faptul că Festivalul Internațional de Teatru Povești a devenit un eveniment cultural valoros.

 

 

PARTICIPĂRI LA FESTIVALURI

Dincolo de calitatea de organizator de festival, teatrul albaiulian este invitat și selecționat constant la importante festivaluri de teatru din țară și străinătate: Avigon (Franța) – Festivalul de la Avignon Off, Belfort (Franta) – Le  Solstice de la Marionnette de Belfort, Subotica (Serbia) – International Festival of Children’s Theatres, Szekszárd (Ungaria) Deutsche Bühne Ungarn, Chișinău (Republica Moldova) – Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși SUB CĂCIULA LUI GUGUȚĂ,  Izmir International Puppet Days, Turcia, București – Festivalul Internațional BUCURII PENTRU COPII – SPECTACOLE DE COLECȚIE, Galați – Festivalul Internațional de Animație GULLIVER, Cluj Napoca – Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete PUCK, Sibiu – Festivalul Internațional MAGIC ART FEST, Oradea – Festivalul de Teatru pentru Copii ARCADIA, București – Festivalul de Vară TEATRU, STRADĂ ȘI COPIL, București, Festivalul Internațional de Animație Contemporană IMPULS, Craiova – Zilele Teatrului COLIBRI, Târgoviște – Festivalului Internaţional de teatru pentru copii şi tineret PĂPUŞILE VII, Arad – Festivalului Internaţional de Arta Animației EUROMARIONETE-DE-A FIR A PAR, Brăila – Festivalul ZILE ŞI NOPŢI DE TEATRU, Timișoara – Festivalul Internațional de Teatru Pentru Copii și Tineri EXCALIBUR, Tg. Mureș – Festivalul Internaţional Teatru IMAGINE, Sibiu – Festivalulul de artă neconventională  LA STRADA, etc.

 

 

 

PREMII ȘI DISTINCȚII

Numeroasele participări la festivaluri reprezintă o minunată ocazie pentru teatrul albaiulian de-ași face cunoscute spectacolele dincolo de scena proprie. Succesul la public este ceea ce ne dorim în primul rând, însă aprecierea criticilor și a juriilor de specialitate din festivalurile concurs de teatru conferă valoare și recunoaștere muncii oricărui teatru. Enumerăm astfel câteva premii obținute în ultimii ani de către Teatrul de Păpuși Prichindel Alba Iulia:

PREMIUL SPECIAL ACORDAT FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE TEATRU „POVEȘTI” ORGANIZAT DE TEATRUL DE PĂPUȘI „PRICHINDEL” ALBA IULIA – GALA PREMIILOR UNITER 2018, Cetatea Alba Carolina, Alba Iulia.
–  PREMIUL PENTRU REGIE ACORDAT DOMNULUI TODOR VALOV pentru spectacolul MICA VRĂJITOARE, la cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Animație „Sub bagheta lui MERLIN”, Timișoara, 2017.
– DIPLOMĂ PENTRU IMPACT VIZUAL, spectacolul MICA VRĂJITOARE, regia Todor Valov, Festivalul Internațional PUCK, Cluj Napoca, 2017
– PREMIUL PENTRU SCENOGRAFIE, spectacolul POVESTEA LUI MUCK CEL MIC, regia Todor Valov, Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși „Sub căciula lui Guguță”, Chișinău, Republica Moldova, 2017
– PREMIUL PENTRU ORIGINALITATEA CULTURII OBIECTELORPOVESTEA LUI MUCK CEL MIC, Festivalul internațional al teatrului contemporan de animație – ImPuls, București, 2016
– PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU ATMOSFERA SPECTACOLULUI – POVESTEA LUI MUCK CEL MIC, Festivalul International al Teatrelor de Papusi si Marionete „PUCK”, Cluj Napoca, 2016
– PREMIUL PENTRU ORIGINALITATE SCENOGRAFICĂ, spectacolul POVESTEA LUI MUCK CEL MIC, regia Todor Valov Festivalul Internațional de Animație Gulliver, Galați, 2016
– PREMIUL „PENTRU SCENOGRAFIE”, Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși SUB CĂCIULA LUI GUGUȚĂ, Chișinău, Republica Moldova, 2014
– PREMIUL „PENTRU INTERPRETARE” ACORDAT DOAMNEI AMALIA POP, Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși SUB CACIULA LUI GUGUTA, Chișinău, Republica Moldova, 2014
– PREMIUL PENTRU MUZICA ORIGINALA DIN SPECTACOLUL „UNIVERSUL DIN LANTERNA MAGICA”, Festivalul Internațional de Animație Gulliver, Galați, 2013
– PREMIUL PENTRU COMPLEXITATEA IMAGINII ȘI INTERPRETĂRII SCENICE, Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși ” Sub căciula lui Guguță”, Chișinău, Republica Moldova 2012
– PREMIU PENTRU CALITATEA MÂNUIRII SPECTACOLULUI „ZULENKA”, Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „PUCK”, Cluj Napoca 2012
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU ROLUL ZULENKA – AMALIA POP, Festivalul Internațional de Animație GULLIVER, Galați, 2012
– PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI PENTRU ROLUL VRAJITOAREA ZARALDA – TEODORA POPA, Festivalul Internațional de Animație GULLIVER, Galați, 2012
– PREMIUL PENTRU VIRTUOZITATEA MÂNUIRII ÎN SPECTACOLUL „ZULENKA”, Festivalul Internațional al Teatrului de Animație „BUCURII PENTRU COPII. SPECTACOLE DE COLECȚIE, București, 2012
– PREMIUL PENTRU AMBIANȚA MUZICALĂ LIVE ÎN SPECTACOLUL „UNIVERSUL DIN LANTERNA MAGICĂ”, Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „PUCK”, Cluj Napoca 2012
– PREMIUL PENTRU RITMUL ȘI MUZICALITATEA SPECTACOLULUI „CINE VA PĂZI CLOPOȚEII?”, Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete “PUCK”, Cluj Napoca 2011
– PREMIUL PENTRU VIOICIUNEA ȘI MUZICALITATEA SPECTACOLULUI „CINE VA PĂZI CLOPOȚEII?”, Festivalul Internațional al Teatrului de Animație „Bucurii pentru copii, spectacole de colecție” al Teatrului Țăndărică, București, 2011
– DIPLOMĂ PENTRU MANAGEMENT CULTURAL PENTRU PROMOVAREA ȘI SUSȚINEREA ARTEI DE ANIMAȚIE ÎN PEISAJUL TEATRAL ROMÂNESC ȘI INTERNAȚIONALacordată doamnei IOANA BOGĂȚAN – Festivalul Internațional al artei de animație Bucurii pentru copii, Teatrul Țăndărică București, 2010
– PREMIUL PENTRU MUZICA ORIGINALĂacordat doamnei DORINA CRIȘAN RUSU – Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși si Marionete Puck Cluj Napoca – Spectacolul VRĂJITORUL DIN OZ, 2006
– PREMIUL PENTRU REGIEacordat domnului DANIEL STANCIU – Festivalul Gulliver Galați – Spectacolul CENUSĂREASA, 2003
– PREMIUL PENTRU SCENOGRAFIE, acordat doamnei DANIELA VOICILĂ DRĂGULESCU – Festivalul Gulliver Galați – Spectacolul CENUSĂREASA, 2003
– PREMIUL PENTRU DEBUT ÎN REGIA DE TEATRU DE ANIMAȚIE, acordat doamnei OANA LEAHU – Festivalul Gulliver Galați – Spectacolul MISTERIOASA AVENTURĂ, 2000
 PREMIUL III PE ȚARĂ – F.N.C.R, ediția a III-a – Spectacolul ECLIPSA CEA MARE, 1981
– PREMIUL  DE INTERPRETARE, acordat actorului ION CRISTESCU – Festivalul Teatrelor de Păpuși Bacău – Spectacolul HARAP ALB, 1975
– PREMIUL DE INTERPRETARE – Festivalul Teatrelor de Păpuși Bacău –  Spectacolul CAPRA CU TREI IEZI, 1974
– PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SPECTACOL ȘI UNITATE ARTISTICĂ – Festivalul Teatrelor de Păpuși Bacău –  Spectacolul CAPRA CU TREI IEZI, 1974
– PREMIUL III – Festivalul Internațional de la Zagreb, Croația – Spectacolul CAPRA CU TREI IEZI, 1973
– PREMIUL PENTRU INTERPRETARE ÎN LIMBA ESPERANTO, actriței LICSANDRA DRAGU – Festivalul Internațional de la Zagreb, Croația – Spectacolul CAPRA CU TREI IEZI, 1973
– DIPLOMĂ PENTRU ORIGINALITATE – Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși București, – Spectacolul SUS,,SUS, TOT MAI SUS
– DIPLOMĂ DE ONOARE – SĂPTĂMÂNA TEATRELOR DE PĂPUȘI BUCUREȘTI – Spectacolul POVESTEA PORCULUI

 

 

To Top